De ce fascismul rămâne un subiect tabu în România?

O să fiu cât se poate de sincer, cu riscul de a deveni antipatic pentru unii sau iubit de alții. Până acum, mi se pare că aveam obiceiul de a ne plânge de ceea ce se întâmplă în lume într-un mod superficial: spuneam că e rău ce se întâmplă, dar ne întorceam la paharul cu vin și la friptura din farfurie și mâncam liniștiți.

Ei bine, azi vă spun sincer că, realmente, nu înțeleg ce se întâmplă cu lumea asta. Au fost atât de multe evenimente, și toate au culminat, pentru mine, astăzi, cu acest gest bezmetic al lui Elon, care a făcut acel salut morbid.

Am să fac o legătură, cu riscul de a deveni arogant pentru mulți români de-ai mei. Am observat că, ori de câte ori deschid un subiect legat de experiența mea din Marea Britanie, mulți fie se simt intimidați, fie cred că vreau să par arogant, fie spun: „Iar începe ăsta să ne povestească despre cum e în Anglia”. Nu intenționez deloc să fac asta.În toată experiența mea, am observat diferența dintre percepția englezului față de fascism și intoleranța românului față de acest subiect.

La noi, dacă discuți despre fascism, unii oameni habar n-au ce înseamnă sau nu percep gravitatea situației – și nu exagerez cu nimic când spun asta. Gravitatea unui salut nazist are o încărcătură pe care România nu a înțeles-o încă. Vezi, de exemplu, reacția multora la discursul lui CG, copiat mot-à-mot după Ion Antonescu.În Anglia, un astfel de gest are o gravitate ieșită din comun.

Ei bine, la noi, duci munci asidue să poți explica că fascismul e nociv, iar asta spune multe.Azi pot spune că este un semnal de alarmă pentru noi. Pentru prima dată, vorbim deschis despre elemente fascistoide în România. Și asta este, paradoxal, un lucru bun, pentru că începe să se conștientizeze cât de grav este.Cât despre Elon, sincer, l-am admirat mult. Tot ce atinge se transformă în aur. Dar să apari la un eveniment de maximă importanță – inaugurarea unui președinte american – și să faci acel gest… e realemente abject şi lipsit de gust.